Thursday, November 06, 2008

ArcelorMittal,numarul unu mondial pe piata otelului va reduce producţia
cu 35% până la începutul anului 2009, din cauza problemelor economice
internaţionale, care au determinat o scădere a cererii, In state ca
Franta si Belgia, reducerea va atinge 50 %

FT:Pieţele emergente deţin 30% din PIB-ul mondial si vor ajunge la 50% în 15 ani


noiembrie 3, 2008




Obligaţiunile
naţionale de pe pieţele emergente s-ar putea dovedi a fi cel mai sigur
loc în care îşi pot plasa banii investitorii. Principalele două motive
în acest sens, conform Ashmore Investment Management, care
administrează 32 de miliarde de dolari de titluri de pe pieţele
emergente, sunt slăbiciunea finanţelor americane şi soliditatea
bilanţurilor contabile ale pieţelor emergente.


UK: with 20% of companies reporting that they had cut jobs.

robabil că şi criteriile de la Maastricht referitoare la deficitul
bugetar vor fi rediscutate. Ce va face România într-o Europă a
deficitelor mari? În ultimii ani, statul a crescut neproductiv pe seama
cheltuielilor ocazionate de un personal bugetar mai numeros cu 25%-30%.

De-acum încolo, statul va trebui să devină un mare investitor în
proiecte de infrastructură. Aceasta este una din puţinele căi prin care
se poate preveni o frânare bruscă a creşterii economice şi un şomaj în
expansiune rapidă...


PETROM A asigurat pretul la 80 euro


In acest scenariu, constructorii straini din SUA nu vor efectua
concedieri, ci din potriva, se vor extinde in urmatorii trei ani pentru
a ocupa cota de 20% din piata, detinuta in prezent de cele trei
companii din Detroit. Cu toate acestea, in urmatorii trei ani ar putea
fi pierdute aproape 1,8 milioane de locuri de munca aferente celor trei
companii.

Mai mult, guvernul SUA va fi afectat de lipsa
incasarii impozitelor si de povara asigurarii ajutorului de somaj
pentru cei concediati de companiie GM, Chrysler si Ford. Astfel,
Guvernul va pierde circa 60 de miliarde de dolari in primul an si
aproximativ 156,4 miliarde de dolari pana la sfarsitul celui de-al
treilea an.

Pe de alta parte, daca cele trei companii din
Detroit vor reduce cu 50% activitatea, SUA va pierde 2,5 milioane de
locuri de munca in primul an. Acest scenariu de criza ar costa guvernul
american 108 miliarde de dolari in urmatorii trei ani.


Astfel, vanzarile General Motors au scazut cu 45% luna trecuta, fata de
perioada similara a anului trecut, in timp ce vanzarile Ford s-au
diminuat cu 30%

Pe langa cei doi mari producatori auto, si Toyota si Honda au
raportat vanzari mai mici cu 23% si respectiv 25%, fapt ce arata ca
piata auto din SUA trece prin cea mai grea perioada din ultimii 25 de
ani.


GM a anuntat ca cererea pentru SUV-uri a fost in luna octombrie mai
mica cu 51%, in timp ce vanzarile pentru automobile au scazut cu 34%.
Ford a observat acelasi trend descendent in ceea ce priveste vanzarile
de autovehicule.

Această creştere a fost evidenţiată la toate tipurile de construcţii:
clădiri nerezidenţiale (+32,9%), clădiri rezidenţiale (+31,4%) şi
construcţii inginereşti (+30,1%).


41% dintre cei care au contractat un credit l-au utilizat pentru
cumpararea unei locuinte, in timp ce procente mari dintre raspunsuri
indica achizitionarea de masini (24%), aparatura casnica (16%), mobila
(11%), renovarea locuintei (10%) sau alte activitati.


Cei care au venituri mai mici de 150.000 de dolari pe an, vor
beneficia de o reducere suplimentara de 500 de dolari. Pentru a nu
afecta deficitul bugetar, Obama va elimina numeroasele reduceri de
impozite votate de administratia Bush si care îi favorizeaza pe cei
bogati.

Mai mult, Obama a promis ca va realiza o reducere de impozit de
3.000 de dolari pentru fiecare nou loc de munca creat de catre o
companie, iar subventiile de somaj vor creste.


Pentru domeniul imobiliar, Obama prevede un plan de 30 de miliarde de
dolari pentru ajutorarea proprietarilor afectati de criza imobiliara si
pentru prevenirea de noi falimente individuale

asigurarea medicala sa fie accesibila unui numar cat mai mare de
cetateni americani. Costul acestei reforme este estimat la 110 miliarde
de dolari, iar aceasta va permite celor 47 de milioane de americani

Cunoscut aparator al mediului, noul presedinte va investi 150 de
miliarde de dolari in 10 ani in energii regenerabile. Si-a propus
reducerea consumului de petrol cu 3%% si isi doreste sa obtina o
productie de biocarburanti de 230 de milioane de metri cubi pana in
2030, datorita subventiilor agricole.

Obama isi doreste reducerea emisiilor de CO2 cu 80% pana in 2050.

In timp ce deficitul comercial al Statelor Unite a fost de 711
miliarde de dolari in 2007, adica 5% din PIB, Obama a insistat, in
timpul campaniei sale, pe necesitatea unei renegocieri a catorva
aspecte ale acordului de liber-schimb cu Mexic si Canada.

Islanda: inflaţie de 20% în 2009

Islanda: inflaţie de 20% în 2009

Labels:


Comments: Post a Comment

Subscribe to Post Comments [Atom]





<< Home

This page is powered by Blogger. Isn't yours?

Subscribe to Posts [Atom]